Există o rugăciune care se citește în fiecare zi, dar mai ales în vreme de greutăți și necazuri pentru apărarea copiilor. Se numește Rugăciunea părinților pentru copii și are mare putere mai ales dacă este citită de către mame, cu o lumânare sfințită aprinsă înainte. Se spune că suntem copii atât timp cât ne trăiesc părinții și tocmai de aceea este atât de important să primim protecție divină grație rugăciunilor rostite de ei.
Aprinde o lumânare sfințită și citește Rugăciunea părinților pentru copii
Rugăciunea este menită să ducă cele mai sincere gânduri și doleanțe ale părinților la Maica Domnului și la Mântuitorul Iisus Hristos. Dacă ești părinte, aprinde o lumânare sfințită și rostește cu încredere următoarele rânduri:
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu înțelepciunea Ta ai zidit pe om din țărână și ai suflat în fața lui suflare de viață și, binecuvântându-l, ai zis: creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul; iar la Cana Galileii, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta și deci nașterea de fii, cu multă umilință rog marea Ta bunătate, ca neîncetat să reverși harul Tău și să Te milostivești asupra copiilor mei, pe care ai binevoit să mi-i dăruiești. Umple-i de înțelepciune și pricepere. Apără-i de toate cursele vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Poruncește îngerilor Tăi ca totdeauna să le fie călăuze și povățuitori spre toate faptele cele bune, ca de-a pururea să Te poată lăuda și preamări în veci. Amin.
Există o rugăciune puternică pe care o citesc la rândul lor copiii pentru părinți. Aprinde o lumânare și roagă-te pentru sănătatea și binele celor care ți-au dat viață și te-au crescut cum au știut mai bine.
Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Care imputernicesti florile si verdeata de pe tot pamantul cu caldura soarelui Tau, si sufletul omenesc cu caldura iubirii Tale,-Tu, Cel ce pe toate le-ai zidit de bunavoia Ta in cer si pe pamant si pe toate le pastrezi prin dragoste si mila, revarsa, mult-indurate Doamne, peste sufletul meu cel slab si umilit care se inchina Tie, bunatatea si darul Tau, si iubire si mila peste parintii mei, peste mai-marii mei si peste toti aceia care se ostenesc pentru mine si care m-au ajutat vreodata cu sfatul si bunatatea lor. (…)
Te rog,-daruieste-mi, Doamne, intelepciune, ca sa nu uit niciodata, nici in suparari, nici in necazuri si nici in bucurie, invatatura Ta, cum ca „binecuvantarile parintilor intaresc casele fiilor”, si iarasi: „cununa batranilor sunt fiii lor si fala fiilor sunt parintii lor”. Pentru aceasta, rogu-Te, Doamne, slavite imparate si bunule Parinte, intareste-ma sa cresc inaintea fetei lor cu temerea de Tine si cu rusinea de oameni, pentru ca, prin curatirea de orice rau, prin implinirea oricarui bine, prin fuga de orice pacat si prin setea de orice virtute, viata mea sa fie spre mantuirea mea si a lor. Ca Tu esti, Doamne, Cel ce odinioara ai zis: „Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca acestora este imparatia cerurilor”, si Ti-ai pus dumnezeiestile Tale maini peste capetelelor si i-ai binecuvantat. Amin