Încă un tânăr și-a pierdut viața în apele Mării Negre. Ceea ce trebuia să fie o vacanță distractivă s-a transformat într-o tragedie. Un tânăr din Suceava, în vârstă de 25 de ani a sfârșit înecat pe litoralul românesc. Potrivit primelor informații, acesta a intrat în apă în jurul orei 06.30 când salvamarii nu își începuseră încă activitatea.
Tânăr de 25 de ani înecat în Costinești
Bărbatul a intrat în apă înainte ca salvamarii să-și înceapă activitatea. Programul salvamarilor de pe litoralul românesc începe la orele 08.00 și se încheie la orele 20.00. Din primele informații rezultă că tânărul nu a ținut cont de steagul roșu rămas ancorat de ieri și s-a aventurat în apele învolburate ale Mării Negre.
A fost tras în larg de valurile puternice. Ulterior a fost observat de salvamari și adus repede la mal însă era prea târziu. Echipajul de pe Ambulanță solicitat la fața locului nu a reușit să-l readucă la viață. După 50 de minute în care au fost efectuate manevre de resuscitare, tânărul a fost declarat mort.
Patru victime în doar două zile pe litoralul românesc. Apelul Ministerului Afacerilor Interne
În două zile, patru oameni și-au pierdut viața pe litoralul românesc, după ce au intrat în mare și au fost trase în larg de curenții puternici. Între victime și un salvamar care intervenise pentru a salva un turist.
Ministerul Afacerilor Interne a lansat un apel pentru populație: Nu vă mai riscați viața și respectați indicațiile salvamarilor!
„Vă rugăm insistent să respectați indicațiile salvamarilor!”, este mesajul transmis de Ministerul Afacerilor Interne.
Luni, 8 august 2022, 3 persoane au murit înecate, în doar câteva ore. La Eforie Nord, un turist a fost tras de curenți în larg, iar salvamarul care a încercat să îl salveze, a fost și el prins în valurile puternice. În final, ambii bărbați au murit înecați.
Ce de-a treia persoană și-a pierdut viața în stațiunea Saturn. Acesta intrase în apă deși era arborat steagul roșu, care indică faptul că înotul este interzis.