Grecia se confruntă din nou cu incendii de vegetație chiar în perioada în care insulele sale sunt pline de turiști. Cei care s-au cazat în Skala Potamia, Thassos, între care și români, au avut parte de o noapte de panică, după ce un incendiu de proporții a izbucnit în pădurea din apropiere. Flăcările s-au extins cu repeziciune, iar întreaga imagine de foc i-a făcut pe români să ia în calcul întoarcerea în țară.
Incendii puternice în Grecia
Incendiul din Skala Potamia, Thassos a instalat panică în rândul turiștilor. Din cauza faptului că focul se extindea cu mare viteză exista riscul de propagare la locuințele aflate în jur. Alarma s-a dat la miezul nopții, iar pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale cu apă și spumă. Localnicii și turiștii din zonă s-au oferit să dea o mână de ajutor echipajului de intervenție.
Pe grupul de Facebook dedicat turiștilor din Thassos au apărut mesaje cu privire la evoluția incendiului. Mulți români erau îngrijorați de faptul că focul se manifesta chiar în zona din spatele casei în care erau cazați.
„E în spatele vilei unde suntem cazați. Se întinde încet dar mai mult în sus și laterale. Urmărim cu interes evoluția/ Noi suntem cumva în dreapta incendiului. L-am urmărit și am observat că s-a extins destul de repede. De unde suntem poziționați vedem foarte bine că flăcările coboară versantul. Chiar acum a început și vântul să bată mai tare/ Se extinde și în jos. Nu văd ca pompierii să facă mari progrese. Și vântul începe să bată mai tare”, sunt doar câteva dintre mesajele turiștilor.
Numai după ce au intervenit elicopterele, focul a început să se domolească și turiștii s-au simțit în siguranță. În orice caz aceștia au fost nevoiți să facă noapte albă, fiind pregătiți în orice minut să părăsească insula.
Noapte albă pentru românii din Thassos
Un român aflat în Thassos care se afla la o distanță mică de zona unde se manifesta incendiul a stat treaz toată noaptea și a așteptat venirea autorităților care să-i informeze cu privire la ce au de făcut. Bărbatul a raportat din oră în oră situația celor care nu cunoșteau evoluția incendiului. După intervenția elicopterelor lucrurile s-au mai liniștit.
„Nu am dormit. Nu a venit. Vântul încă bate dinspre foc spre Theologos, uneori mai tare, alteori mai încet. Nu am dormit și mă dor ochii. Sper că voluntarii și pompierii sunt toți ok și le mulțumesc pentru efortul lor, tuturor. Fac apel către turiști să își păstreze calmul și să nu se deplaseze de la cazare până focul nu este stins, permițând astfel autorităților să intervină”, a spus românul.

Protecția Civilă a trimis un mesaj de la 112 pentru a evacua oamenii din Koinira și Limenaria. Un român a postat pe grupul Forum Thassos mesajul transmis de autorități.