O mulțime de schimbări au fost luate în ultima vreme în planul educației, care i-au bulversat extrem de mult pe elevi. Se pare că modificările nu se opresc aici, iar ministrul Educației a făcut un nou anunț important: uniforma școlară va deveni obligatorie pentru orice elev!
Ministrul Educației cere uniformă obligatorie
Se vorbește tot mai mult despre obligativitatea uniformei școlare. În unitățile de învățământ au loc multe discriminări în ceea ce privește ținutele elevilor, motiv pentru care autoritățile responsabile de ordine și disciplină au în plan să ia măsuri. În 2015, PNL-istul Marius Nicoară avea de gând să implementeze un astfel de proiect, pe motiv că în alte țări deja se procedează așa, dar abia acum se va finaliza acesta.
Astfel, ministrul Educației a început deja să acționeze în acest sens. Ministrul educației Sorin Cîmpeanu susține introducerea uniformelor școlare, dar nu vrea ca toți elevii să se îmbrace la fel. Oficialup crede că acestea ar trebui să fie diferite în funcție de unitatea de învățământ, pentru ca elevii să se simte mândri de școala pe care o reprezintă.
”Sunt peste 17.000 de școli în România, condițiile diferă foarte mult de la o școală la alta. M-aș bucura să existe acest sistem în care elevii să considere școala un mediu prietenos, școala să fie un loc în care ei merg cu plăcere, un loc în care ei sunt mândri.
Dacă sunt mândri de școală vor fi mândri să poarte și însemnele acelei școli. Este însă un lucru care trebuie abordat diferențiat de la o școală la alta”, a declarat Sorin Câmpeanu.
Ministrul speră că nu se vor mai face diferențieri între elevi și aceștia vor purta cu mândrie stema școlii lor. În anumite zone din țară deja se practică acest obicei. Conform informațiilor făcute de reprezentanții Colegiului Național de Informatică “Spiru Haret” Suceava, începând cu data de 5 septembrie 2022, accesul în unitatea de învățământ este permis doar în uniforma școlii.
16 răspunsuri la “Lovitură grea pentru elevi! Sorin Cîmpeanu a decis: uniforma școlară, obligatorie”
Da! Sunt de acord cu uniformă!
Da !
Foarte bine! Așa trebuie „uniforma” .
Dacă uniformele sunt realizate pe banii părinților nu sunt de acord. Sa faca ministerul acest efort financiar, deoarece părinții elevilor din mediul rural abia au bani pt transport. Pe de alta parte, ar trebui întrebați elevii, nu părinții. Nu toți elevii prefera uniforma, deci nu o vor purta.
Și cu mulți ani în urma pe când uniforma era obligatoriu, țin minte ca nu o dădeau gratuit nici o școală.O cumpărau părinții.Doar cravată o primeam de la școală.
Uniforma școlară ar reprezenta pentru părinți o cheltuiala mult mai mică decât îmbrăcămintea pe care un elev le schimbă de câteva ori pe lună
In sfârșit.
Nu vom mai vedea domnișoare care își etalează buricul și alte forme.
Vor dispărea discriminările .
Sper să fie o decizie definitivă și bine bătută în cuie.
Este foarte bine!…Elevii trebuie să se prezinte la școală intr-o ținută adecvată și să nu-și piardă timpul căutând cu ce să se mai îmbrace pentru a atrage atenția.
Este foarte bine ca elevii să poarte uniformă!
La școală ținuta elevilor trebuie să fie adecvată.Este necesar ca elevii să nu piardă timp pentru a-și alege diverse haine cu care să atragă atenția.
Este perfect!
Diferența va fi în efort, capacitate, voință și dorința de autodepășire și nu în brandul purtat .
Perfect!
Diferența va fi în efort, capacitate implicare și dorința de autodepășire și nu în brandul purtat .
Bravo, de mult trebuiau introduse uniformele, se evitau astfel multe conflicte și suferințe sufletești !
E foarte corect. Scoala nu este un podium. În toți anii mei de școală părinții cumpărau uniformele, anual. Plus ca face diferența dintre elevi și profesori. Mai rău e a unii părinți nu doresc acest lucru. Mai ales cei cu odrasle fitoase. Nu cred ca nu poți face un efort o data pe an sa cumperi o uniformă. Trebuie mai multă severitate în învățământul de stat. Mai multă seriozitate. Este un început bun purtarea uniformei.
Sunt de acord cu uniformele problema este ca nimeni nu isi pune problema copiilor care au alte dimensiuni decat majoritatea si pentru care nu se gasesc! Ar deveni obligatorie uniforma facuta la comanda, nu? Cine isi asuma costurile pentru astfel de situatii? Pe langa celelalte cerinte care necesita, cel putin la inceputul anului scolar, fonduri financiare consistente, asta este bomboana.
Părinții trebuie sa își asume răspunderea pentru uniforma școlară. Oricum vă duceți să cumpărați tot felul de îmbrăcăminte pentru că copii voștri să arate bine. Așa că: uniforma școlară în toate unitățile de învățământ. 👏👏👏👏👏👏
Sunt elev și sunt de acord.