Numele adevărat al lui Florin Salam. Cum își spunea la începutul carierei muzicale

Numele adevărat al lui Florin Salam. Cum se numește, de fapt, celebrul manelist

Toată România îl știe pe Florin Salam după acest nume, însă puțini sunt cei care cunosc numele din buletin al celebrului manelist. Florin Salam și-a făcut un nume în lumea muzicală din România și este unul dintre cei mai apreciați maneliști din țara noastră. Iată care este numele real al celebrului manelist.

Care este numele adevărat al lui Florin Salam

Numele din buletin al lui Florin Salam este Florin Stoian. Acesta provine dintr-o familie de lăutari din județul Călărași. Puțini sunt cei care știu că manelistul a învățat să cânte la acordeon de la unchiul său care se numea Nicu Stoian, poreclit Salam.

De fapt, unchiul lui Florin s-a pricopsit cu numele de Salam încă din copilărie când era înnebunit după salam și mânca cu mare poftă, ori de câte ori avea ocazia. I s-a spus, în glumă, o dată, de două ori Salam, și iată că a ajuns să fie cunoscut în întreaga țară sub acest nume.

„Când eram mic eu și sora mea eram înnebuniți după cojile de salam mai rău decât după mezelul în sine! Și așa, de la o glumă m-am trezit cu porecla Salam”, a povestit unchiul lui Florin Salam.

Revenind la celebrul manelist, când a început să cânte, el avea numele de scenă Florin Fermecătorul, însă la un moment dat, proprietarul unui studio i-a propus să folosească numele unchiului său și așa s-a născut Florin Salam. Mai mult, producătorii lui au asociat cuvântul salam cu traducerea din arabă, care înseamnă pace.

Ce făcea Florin Salam la început de carieră

Unchiul lui Florin Salam, cel care l-a învățat pe artist să cânte la acordeon a dezvăluit ce făcea acesta la început de carieră. Nicu Stoian a spus că Florin mergea să cânte la petreceri fără să ceară bani, și că el i-a atras atenția că munca trebuie plătită. Răspunsul lui Florin Salam a fost sincer și l-a făcut să înțeleagă faptul că acesta va ajunge un mare artist.

„Se ducea și cânta la petreceri fără să fie plătit. Eu nu am înțeles și l-am întrebat de ce acceptă așa ceva. Atunci mi-am dat seama cât de mare va ajunge. Mi-a zis „Lasă unchiule, că așa te faci cunoscut, remarcat. Trebuie să învăț să urc!” și uitați la ce nivel a ajuns”, spunea Nicu Salam.

Recent în presă a apărut informația potrivit căreia Florin Salam a murit la spital, din cauza drogurilor. Știrea a fost dată de Pro Tv care mai apoi și-a cerut scuze și a spus că nu verificase sursa.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *