Anunț important pentru români! Autoritățile au dat de veste că cei care au primit amenzi își pot lua banii înapoi de la stat. Vezi despre ce este vorba și dacă te regăsești în această. Fii atent la pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a îți recupera banii.
Banii înapoi pentru amenzile din pandemie
În timpul pandemiei au fost acordate o mulțime de amenzi pentru nerespectarea regulilor în vigoare la acea vreme. Se pare, însă, că banii vor fi restituiți acum și toți cei pățiți trebuie să știe ce au de făcut ca să își primească banii cuveniți. Mai exact, este vorba despre cetăţenii amendați pentru că nu au completat formularul digital de intrare în România (PLF).
Dacă aceștia au achitat amenda, au termen 90 de zile, începând de miercuri, 17 august, pentru a depune la direcţia de taxe şi impozite din cadrul primăriei de domiciliu o cerere de restituire a banilor. De precizat că cerere poate fi depusă atât fizic, dar și online sau prin împuternicit, pentru a fi la îndemâna cetățeanului.
„Cererile pot fi depuse în format fizic, electronic (e-mail/Spaţiu Virtual Privat) sau prin împuternicit. Sumele pot fi restituite în contul comunicat de contribuabil, în numerar la casieriile organelor fiscale locale sau vor fi scăzute din alte datorii fiscale, dacă acel contribuabil are de achitat impozite pe clădiri, impozite pe terenuri, impozite pe mijloacele de transport, etc. Termenul de soluţionare este de maximum 45 de zile de la depunerea acestora”, se arată într-un comunicat.
Alături de cerere trebuie să atașeze și procesul verbal de constatare a contravenției și documentul de plată, ceea ce va grăbi procesul. Cererea trebuie să cuprindă următoarele elemente:
- a) numele și prenumele solicitantului;
- b) codul numeric personal;
- c) domiciliul solicitantului;
- d) suma și natura creanței solicitate la restituire;
- e) codul IBAN aferent contului în care se solicită restituirea, în cazul în care nu se optează pentru restituirea sumei în numerar;
- f) banca la care este deschis contul în care se solicită restituirea sumei.
Banii pot fi restituiți pe deplin sau pot fi scăzuți din alte datorii fiscale, dacă acel contribuabil are de achitat impozite pe clădiri, impozite pe terenuri, impozite pe mijloacele de transport, etc.