O nouă tragedie lovește lumea internațională a filmului. După o mulțime de pierderi, aflăm că un alt personaj important al acestui domeniu ne-a părăsit, după o viață întreaga petrecută în lumina reflectoarelor. A plecat dintre noi la o vârstă înaintată și a lăsat în urmă o mulțime de amintiri și opere.
A murit Wolfgang Petersen
Unul dintre cei mai cunoscuţi regizori, care a făcut istorie cu filmele sale a plecat dintre noi. Este vorba despre Wolfgang Petersen, regizorul german care a făcut furori cu fiecare dintre producțiile sale. Ne-a părăsit la venerabila vârstă de 81 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă.
Vezi și: Doliu internațional! O legendă a muzicii ne-a părăsit
Conform purtătorului său de cuvânt, acesta suferea de cancer la pancreas și, deși a luptat mult timp cu boala și a făcut tratamente revoluționare, nu a mai putut suporta durerile și organismul lui a cedat. Acesta ar fi murit în liniște, chiar în brațele soției sale, la locuinţa sa din Los Angeles. Familia este răpusă de durere și spera ca acesta să mai lupte împotriva bolii.
Actriţa Glenn Close, care a jucat alături de Harrison Ford în „Air Force One”, film produs tot de Wolfgang, a declarat că faptul de a-l fi avut ca regizor pe Wolfgang Petersen „rămâne o amintire specială” și nimeni nu îi va putea lua locul acestui mare specialist.
„Chiar dacă scenariul a fost palpitant şi incredibil de intens, îmi amintesc că am râs mult, mai ales în timpul scenelor din jurul mesei uriaşe din ‘War Room’. Îmi amintesc de un om plin de ‘joie de vivre’ care făcea ceea ce-i plăcea cel mai mult”, a declarat cunoscuta actriţă.
Printre cele mai cunoscute filme pe care le-a realizat se numără „In the Line of Fire”, cu Clint Eastwood şi John Malkovich sau „Outbreak”.