George Simion este cu adevărat un personaj important al momentului. Nunta lui rămâne un subiect interesant, care ocupă primele locuri în tabloide și care a fost marcat de o mulțime de incidente. Deși liderul AUR și soția lui se așteptau ca totul să meargă ca la carte, se pare că situația nu a mai fost sub control.
George Simion, dezamăgit de invitați
George Simion a avut parte de o nuntă așa cum și-a dorit: cu tradiții, mâncare românească și o mulțime de invitați. Totuși, liderul AUR a fost dezamăgit de cei pe care îi aștepta la marele eveniment pentru că, deși și-au anunțat participarea peste 10.000 de oameni, au fost prezenți aproximativ 2000. Spre surprinderea lui Simion, românii nu s-au prezentat, deși le-au fost pregătite locurile.
Au existat și o mulțime de incidente pe care nimeni nu le aștepta. În timpul cununiei religioase, una dintre cele 10 naşe a leșinat, iar un invitat a susţinut că a fost bătut de paznici. A fost făcută și o falsă amenințare cu bombă, iar pirotehniștii au intervenit de urgență. De altfel, cutiile pentru donații au rămas goale, iar din trei scene pregătite, doar una a fost amplasată.
Nici toţi artiştii promişi nu au venit la nunta-festival. Furdui Iancu şi Teo Rose au fost marii absenți de la nunta liderului AUR, deși aceștia au fost anunțați de către mire. Au cântat, însă, o mulțime de alți cântăreați consacrați, care au făcut un spectacol de zile mari.
Ce dar a primit George Simion la nuntă
George Simion a primit, însă, cadouri frumoase, de care se va bucura toată viața. De la liderul AUR aflăm că invitații i-au oferit un bănuț de aur, tablouri, cărți, icoane, veselă și multe alte obiecte prețioase, precum și bani, care vor fi donați pentru cauze sociale.
Cel mai mare cadou a fost primit de la cel care ar fi trebuit să îi fie naș, dar care a refuzat invitația pe motiv că nu îi plan petrecerile. Mai exact, Gigi Becali i-a donat bunului său prieten brânzeturi în valoare de 20.000 de euro, din care toți invitații s-au delectat cu plăcere.
„Eu am dat brânza care costă vreo 20.000 de euro. Omul face totul pe față, primește cadou de nuntă brânză, primește cadou de nuntă berbecuț. Păi, ăștia sunt invidioși pe dragoste. Vorbeam cu cineva că domne, o să fie președinte. Și ce, am eu nevoie de președinte?
N-am nevoie de nimic, dar i-am dat din dragoste, i-am dat aproape 20.000 de euro din dragoste. Și nu am nevoie de el și nici nu m-am dus la nuntă și tot am dat. A vrut să mă pună și naș și eu i-am zis că nu mai merg la nuntă.”, a spus latifundiarul din Pipera.