Vica Blochina este una dintre cele mai cunoscute și iubite prezențe feminine din România. Fosta balerină se bucură de mare succes și este foarte apreciată, dar viața ei nu a fost mereu roz. A trecut prin clipe de groază și încercări pe care le-a depășit cu greu.
Vica Blochina, victima depresiei
Vica Blochina a fost mereu o femeie sinceră, căreia i-a plăcut să vorbească despre problemele ei și să le ofere și celorlalți din lecțiile sale de viață, să ajute prin propriile ei trăiri. De curând, aceasta a trecut printr-o experiență îngrozitoare, care i-a dat complet viața peste cap și a făcut-o să se schimbe din toate punctele de vedere.
La începutul acestui an, blonda lui Pițurcă a experimentat stări nu tocmai plăcute, despre care și-a dat seama că sunt semnele depresiei. Pentru că niciodată nu a crezut în psihologi, tratamente care să o poată scăpa de această boală, a luat calea credinței și așa s-a vindecat. A ținut post, chiar și negru, a renunțat complet la carne și alcool timp de șase luni și așa a reușit să aibă o viață frumoasă, sănătoasă, bazată pe sport.
„Eu nu cred în coaching, în psihologi, ăia care te spală pe creier. Nu. Eu sunt cel mai bun psiholog. M-am dus la Biserică pentru că am nimerit și postul. Am ținut și post negru. N-am mâncat carne deloc șase luni, nu am băut deloc alcool, șase luni, și am avut așa o viață foarte cuminte. Am făcut foarte mult sport, am alergat. Am avut nevoie”, a spus Vica Blochina pentru Ego.ro.
Ce bărbat vrea Vica Blochina
A fost o schimbare mare pentru Vica să renunțe la distracție, viața de noapte, dar se bucură că a reușit să se vindece și acum este mai bine decât niciodată. A uitat complet de acea perioadă și se bucură din plin de viață.
Cât despre latura amoroasă, vedeta spune că este tot singură. Are, însă, portretul bărbatului perfect. Astfel, crede că cel care o va putea face fericită trebuie să fie amuzant, să o facă mereu să râdă și să se simtă bine.